BRM este o companie privată, una dintre cele mai vechi din România (înființată în 1992), cu un acționariat extrem de ″fărâmițat″.
Grupul maghiar MET, unde acționar majoritar este CEO-ul Benjamon Lakatos, fost director al companiei petroliere naționale maghiare MOL și apropiat al premierului Ungariei, Viktor Orban, își aduce în România divizia internațională de trading de mărfuri, înregistrată în Austria, pentru tranzacționarea gazelor din Marea Neagră.
Cei trei operatori de piețe centralizate de gaze naturale sunt OPCOM, Bursa Română de Mărfuri (BRM) și Humintrade SRL. Cel din urmă este deținut de fostul deputat și prefect PSD de Gorj Mugurel Surupăceanu, a obținut licență de la ANRE doar luna trecută și va activa prin intermediul portalului e-gas.ro.
România are în prezent două burse de gaze naturale înregistrate oficial, administrate de BRM și OPCOM, însă doar pe cea a BRM s-au derulat până acum tranzacții. Operatorul estimează că circa 90 TWh de gaze naturale vor fi tranzacționate la BRM în acest an, adică 75% din consumul la nivel național. În 2017, procentul a fost de 56% din consum, respectiv o cantitate de 67,7 TWh.
Senatul a preluat amendamentele avute în vedere inițial de comisia de Industrie de la Cameră prin care producătorul de energie Electrocentrale București (ELCEN), furnizorul de agent termic al RADET, ar putea căpăta posibilitatea legală de a se alimenta cu gaze naturale prin racordare directă la sistemul național de transport al operatorului de profil Trangaz.
"O competiție între mai multe piețe, pentru tranzacționarea gazelor, este benefică", a spus Petcu, adăugând că Guvernul va trimite un punct de vedere în acest sens la proiectul de lege de aprobare a OUG nr. 64/2016, aflat la de Comisia de Industrii a Camerei Deputaților pentru refacerea raportului.
ANRE a pus în dezbatere publică un proiect de regulament și două proiecte de proceduri privind tranzacționarea pe piețele centralizate de gaze naturale administrate de Bursa Română de Mărfuri (BRM), deși parlamentarii din Comisia de Industrii a Camerei Deputaților vor ca OPCOM să fie singura companie care să dețină licență de operare a bursei locale de gaze.
Instituirea prin lege în urmă cu cinci ani a unui monopol bursier pe piața centralizată de energie electrică din România a fost un abuz, iar acum se încearcă același lucru pe piața de gaze naturale, avertizează președintele Bursei Române de Mărfuri (BRM), Septimiu Stoica.
Bursa Română de Mărfuri (BRM) amenință că va acționa statul în judecată la forurile internaționale de justiție, dacă Parlamentul va aproba modificările propuse de Comisia pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, privind eliminarea BRM de pe piața platformelor centralizate de gaze naturale din România, transmite News.ro.